

Nu vreau sa ating vreun punct religios (nu-mi permit), dar cu toată sinceritatea recunosc că în noiembrie anul trecut, apoi in ultimele 2 săptămîni din ziua în care ne aflăm acum, am minţit. Mult. Şi cu neruşinare. Partea cu pedeapsa e o altă poveste şi nu aparţine de prezent. Deşi nu-mi place să mint, am făcut-o cu bună conştiinţă, liber şi nesilit de nimeni. Partea mai proastă este că la un moment dat am început să mă mint şi pe mine. Dar la asta mi-e frică să mă gîndesc.
Întotdeauna am fost sceptic în ceea ce priveşte politica, partidele politice, oamenii politici şi aşa mai departe. Rînd pe rînd, fiecare mi-au oferit un dezgust total şi o scîrbă de mediul în care trăiesc, oamenii în care am încredere şi aşa mai departe. Din punctul meu de vedere politica este o mare pierdere de timp (sper sa nu-mi sară cineva în cap să zică că şi oamenii peşterilor aveau politică, aşa cum citisem undeva). Partidele politice sunt în termeni biologici o iederă care o data ce prinde sămînţă pe solul încrederii oarbe a oamenilor, încolăceşte viitorul unei ţări şi scoate tot ce e mai frumos din ea, începînd de dinaintea alegerilor şi pînă pe ultima sută de centimetri de dinaintea unui nou scrutin. În termeni ordinari, partidele politice sunt ceea de la ce mă abţin să spun, pentru a nu jigni pe nimeni şi pentru a nu-mi atrage consecinţe pozitive. De mic copil am formată în memorie imaginea unui om politic – un parlamentar care doarme şi căruia pînă şi să voteze îi este lene. Nu continui pentru că îmi aduc aminte de emisiunile, ştirile, publicitatea politică care imi furau minute importante din vizionarea a ceva cu adevărat natural şi frumos la canalele TV.
În dorinţa de a cîştiga un ban de buzunar m-am implicat în perioadele sus-menţionate în cadrul a 2 campanii electorale. Cu acelaşi partid politic. Sincer, nu am mers că l-aş simpatiza sau Doamne fereşte că aş crede în ceva ce spun, am mers pentru ceea ce am menţionat mai sus. Nu zic, financiar m-au ajutat sursele cîştigate (cu cît minţi mai mult, cu atît mai mult cîştigi), prieteni mi-am făcut, dar trăiesc cu vina morala ca zeci de ore am stat pe strada şi am încercat să le insuflu oamenilor speranţe deşarte, minţindu-i cu chestii pe care nici eu nu le credeam, dar pe care la un moment dat le visam prin somn. Poate că mă veţi crede bizar, în special de faptul că am utilizat de 6 ori faptul „minciunii”, dar este un adevăr de care ne ascundem – politica este o mare minciună, fără de aceasta ea nu ar exista sau mai curînd ar fi o spovedanie publică. Da, spun răspicat, politica fără minciună nu ar exista! Pentru că oamenii nu mai cred cînd le spui adevărul. Sunt obişnuiţi şi încep să iubească să fie trataţi ca pe ultimele fiinţe de pe Pămînt.
Ce e drept, am ajuns astăzi să mă întreb şi eu, cum poate un om să facă asemenea promisiuni, cînd ştie că nu va reuşi nici 10% din ele să realizeze? Dar cred că asta e şi problema, probabil ca nici el nu realizează cît de imposibile sunt proiectele sale. Şi de neînţeles. Pentru că asta mi-a zis un trecător astăzi: „Dom’le, omului dă-i ceea de ce are nevoie, nu proiecte a căror realizare şi a căror beneficii el nu le va vedea sau simţi vreodata, nu promisiuni şi discursuri pe care nimeni nu le poate descifra, pentru că oricum nimeni nu le ascultă!” Eu, ca simplu pion de rezervă într-un joc de şah ale cărui reguli nu au limite, ce pot să fac şi să zic? Nimic. Mai nimic. Sincer, nu am citit decît 30% din pliantele pe care le împărţeam, pe alocuri chestii pe care nu le-am înţeles, imposibile sau jignitoare. Dar ce pot să fac? Dacă nu vin să îngheţ eu şi să... mint eu, o va face altul. Mai puţin convingător decît mine, dar o va face. Şi atunci de ce, dacă nimic nu se va schimba prea curînd sau se va schimba prea greu, de ce să las să-mi scape nişte bani de care a(ve)m atîta nevoie...
Există posibilitatea să-mi „răscumpăr” vina? Teoretic, da. Să încerc să-i fac pe alţii să nu repete greşeala pe care am făcut-o eu. Pînă la urmă, din greşelile noastre trebuie să învăţăm. Dacă nu o facem, e grav. Dar un om deştept învaţă după greşelile altora.
Cînd va apărea lumina de la capătul tunelului?
P.S. Dacă o vedeţi cumva vreodată, vă rog să nu mă lăsaţi pradă uitării...
1. Nu menţionez şi nu atac partidul cu care am colaborat sau partidele concurenţilor.
2. Nu vorbesc despre excepţii.
3. Vorbesc despre mediul politic în care am crescut, dar şi despre cel în care mă aflu acum, din punctul meu de vedere, dacă nu aţi uitat că fiecare om are dreptul la opinie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu