Prea multe lucruri triste...

In secolul zbuciumat in care ne aflam internetul, telefonul mobil si messenger-ul au devenit chestii vitale fiintei umane. Evident, pentru diverse categorii de oameni ordinea de mai sus e alta. Poate ca nu as da crezare acestui gind de mai sus, dar, plecat acasa, am simtit pe pielea proprie ce inseamna sa nu ai acces la internet, ce inseamna sa umbli sa cauti oameni care il au, ca pe un foc prometeic (apoi sa te rogi de ei sa iti dea si tie). E o realitate careea am fost m-am conformat si eu, dar ale carei consecinte negative am fost nevoit sa le suport... In fine.
Plecat acasa, mi-a fost dor sa revin peste Prut, sa ma intorc la prietenii dragi, la colegii de facultate, desigur la blog, Cluj si, ce e mai important, la flacara care ma tine in viata, sufletul sufletului meu...
Trist ca a mai plecat un an, dar fericit ca am regasit acelasi oras si prieteni neschimbati... Trist e un anotimp posomorit si imi lipseste zapada de acasa, dar fericit ca am gustat zapada de munte... Trist ca a plecat GRIGORE VIERU, dar fericit ca acuma sta alaturi de Eminescu, Labis, Creanga, Cosbuc si restul celor fara de care literatura romana ar fi nimic... Trist ca a plecat Victor Ciutac, dar... nu mai pot zice ca-s fericit - prea multe lucruri triste au avut loc ca sa imi permit sa zic ca is fericit, pentru ca m-as minti pe mine insumi! Si poate ca nu chiar in ultimul rind, trist ca e sesiune, dar ca o data si o data va trece si va rasare din nou soarele...
Absorbit in totalitate de grijile lumesti, sunt obligat sa ma despart pe inca citeva zile de locul in care ma regasesc - acest blog, dar sunt fericit ca zi de zi, ora de ora, minut de minut voi fi si imi va fi alaturi cea in care ma regasesc si care da sens a tot ceea ce fac... my little miss sunshine...