Poate vi se va parea cam straniu, dar nu sunt la prima incercare de a-mi face un blog. Am experimentat tot de felul de jucarii pina intr-un moment, cind am zis gata! Normal, nu imi permite constiinta sa deschid usi si sa le las asa, sa intre vintul prin ele, pentru ca tot ce am facut pina acum asta a insemnat... Ei bine, m-am gindit, daca eu am pierderi de timp din cauza mea, de ce sa aiba si altii, care din greseala au ajuns in pustiul blogului meu? Si m-am oprit. Pina intr-un moment.
In viata mea s-au intimplat multe evenimente in ultimele 2-3 luni, in special ultima jumatate de an (dar aia e alta poveste), evenimente care fie au adus soare, fie au adus... zapada, acoperind urmele mele printr-un labirint si asa de complicat in care a aflam. Dar nu asta conteaza. Conteaza ca acum sunt bine. Si cei dragi mie la fel.
Intelepciunea stramosilor spune sa ne facem prieteni noi, dar sa nu ii uitam pe cei vechi... ei bine, mi-am facut noi prieteni, dar acestia, in scurta perioada de cind ne stim, au ajuns sa imi fie mai mult decit niste simpli prieteni. Nu stiu ce s-a petrecut cu mine, dar undeva a aparut un gol, unul foarte mare, dar pe care ei au reusit sa il umple si sa ma faca pe mine fericit, pentru ca doar asa ma pot defini, in starea in care ma aflu acum.
Tara noua, lume noua, cultura... noua (si propriu, si figurat), oras nou, doar aceeasi limba, dar care aici e mai dulce, chiar mai dulce decit acasa... Un sir de schimbari care au intervenit pe toate planurile pe care am lucrat eu pina acum, astfel incit s-a adunat ceva ce noi o numim "incarcatura", de fapt nefiind altceva decit o serie de emotii care s-au acumulat, o serie de bucurii pe care as fi vrut sa le strig cit pot de tare, dar din bun simt, si pentru a nu ii face pe oameni sa fie atit de invidiosi ca sunt fericit, am tacut. Dar timpul a trecut si picatura cu picatura, dorinta mea de a-mi descarca sufletul e tot mai mare, fiind gata sa erupa. Asa ca am ales o metoda foarte buna (cred eu) de a-mi spune tot ce ma doare, iar in acelasi timp, de a imi impartasi bucuriile cu ceilalti... Ce am facut? Simplu.
Acum ceva timp, un om din Romania a exclamat fericit (si el!): "Mi-am tras blog, hahalerelor!" Nu va fie frica, eu nu exclam nimic. Dar sunt fericit ca am gasit un coltisor unde imi pot ascunde gindurile, pentru a nu le mai pierde urma pe totdeauna. Asa ca mi-am creat si eu acest blog, dupa cum v-am spus pentru ce.
E la moda? Nu stiam. Si nici nu stiu ce anume in zilele noastre ar putea fi lipsita de "pecetea" de a nu fi la moda? Chiar nu stiu. Cert este ca, involuntar, ma alatur si eu multimii de oameni care au... timp si, mai putin bani (am uitat cum arata!), pentru blog...
Poate ca asta ar fi trebuit sa fie primul material ce apare, dar am vrut sa experimentez, sa nu inregistrez un nou esec, pentru ca sa nu mai incerc niciodata sa imi mai creez acest coltisor frumos (mie, cel putin...)!
Anume aici voi asterne toate gindurile mele, mai mult sau mai putin reusite, dar care vor reprezenta farimituri de realitate, din realitatea care ma inconjoara... Aceste pagini electronice vor cuprinde tot felul de chestii pe care le cred eu despre viata, lumea ce ne inconjoara, natura si in primul rind... SPORT!
Aici pun virgula... revin peste un an, cind sper sa adun vreo 10 oameni care nu pot dormi si se vor plictisi cu "creatiile" mele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu