Cluj... orasul viselor...

Spuneam intr-un articol anterior ca in ultima jumatate de an, in special ultimele 2-3 luni, am trecut prin multe evenimente. Daca de unele nu vreau sa imi mai amintesc vreodata, sint niste clipe pur si simplu de aur, pe care le port in inima sip e care le voi lua cu mine, acasa, in scurta vacanta pe care o voi face.
In general, viata mea s-a schimbat pur si simplu radical. Am devenit altul decit eram acum 3 luni. Si nu merg acasa decit sa vad cit de mare a fost schimbarea. Si nu pot sa zic ca intr-un anumit moment a intervenit schimbarea. Si nici ca a fost ceva etapizat. Nu. Tot ce imi dau seama este ca, intr-o zi, am inteles ca nu mai sunt cel care am fost. Si sincer, nu regret.
Primul punct forte, daca ii pot spune asa, au fost secundele in care m-am despartit de casa. Nu imi parea rau, dar ma gindeam cu teama incoltita de fericire la ceea ce va urma. Apoi a venit clipa cind am trecut Prutul. Nu stiu daca este ceca care iti da senzatii mai mari decit secunda in care realizezi ca te-ai parasit tara. Imi aduc si acum aminte cum priveam la acea apa involburata, imaginindu-mi o linie de granite ca aia de pe hartile de geografie, o linie pe care am trecut-o, iar prin asta, am trecut nu numai intr-o tara noua, ci si intr-o viata noua, intr-un mediu cultural nou (despre care spunem ca este identic cu al nostrum, dar nu este asa). Apoi au venit Carpatii. Ca sa ma intelegeti correct, una e cind stai plictisit in bancile liceului timp de 7 ani si tot zice profu ca Carpatii x, Carpatii y, si cu totul altceva este cind acei Carpati din manualele de geografie inceteaza sa mai fie imaginari sau departe de tine. Acuma ei cresc in fata ta si ii simti prin aerul curat, prin crestele invelite de nori, prin drumurile pe care ti le astern in fata… Apoi a venit orasul din care nu as vrea sa plec niciodata, Cluj-Napoca. Am ajuns aici in miez de noapte si m-am indragostit imediat de el. De altfel, nici nu putea sa nu fie asa, din moment ce intreg pamintul pe care ma aflam era un pamint sfint pe care visam sa ajung si iat-o, ziua in care am pasit aici…
De ce iubesc eu Clujul? Imi vine greu sa spun. Are un ceva pe care nu il gasesti nicaieri. Nu zic, fiecare oras are specificul sau, dar Clujul are ceva prin care se deosebeste de toate. Ce mi-a placut in primul rind a fost splendoarea si frumusetea sa. Asa cum l-am gasit in acel fericit 25 septembrie, asa s-a pastrat pina acum, ba mai mult, orasul a devenit si mai frumos, avind in vedere ca se apropie frumoasele sarbatori de iarna. Un oras luminos, in care istoria si modernul se imbina reciproc. Sint locuri unde iti vine sa saruti pamintul simtind acest frumos miros de istorie, iar in altele sa iti bucuri ochii cu privelistele care ti se deschid in fata. Oamenii. Mereu amabili, pregatiti sa iti dea o mina de ajutor, sa te indrume cu o vorba buna sau sa iti ofere orice, numai ca tu sa fii multumit si fericit, sis a nu uiti ca ai trecut vreodata pe aici sau sa ai despre ei amintiri urite. Veti spune ca sunt un om norocos si ca am dat doar de oameni buni. Nu! Am avut timp destul sa reusesc sa umblu prin aceasta capitala a Transilvaniei si ocazia sa interactionez cu tot felul de oameni si peste tot ideea mea a ramas aceeasi. Oamenii. Mereu tineri. Aici am observat ca nu se pune accent pe virsta. Ba mai mult, prea putin conteaza asta. Se pare ca localnicii s-au “infectat” cu sindromul tineretii, adus de multimea de tineri care sunt in oras (numai UBB are peste 55000 de studenti, in total aceasta cifra ridicindu-se la peste 100000 de mii-date neoficiale- ceea c ear reprezenta cam un sfert din populatia orasului). Din cele relatate mai sus, va puteti da seama ca fiecare ca fiecare al 4-lea om de pe strada e student!
Abia acuma imi dau seama cit am fost de destept cind am bifat “Cluj”. Recunosc, ma gindeam la un moment sa pun Brasov-centrul Romaniei sau Sibiu-Capitala Culturala Europeana 2007 sau Bucuresti unde as fi fost mai aproape de Steaua sau Suceava si Iasi unde as fi fost mai aproape de casa… Dar acum imi dau seama ca ar fi fost o mare greseala…
Anume aceste lucruri dau culoare vietii mele, alaturi de prietenii pe care mi i-am facut aici, pe alocuri poate mai mult decit prieteni, pentru ca atunci cind vorbesti despre oamenii care te fac sa te simti implinit si fericit, sa uiti sau sa nu iti mai fie dor de casa! da, despre acesti oameni imi pot permite sa spun ca imi sunt mai mult decit prieteni. Nu cred ca vocabularul limbii romane are cuvintele de lauda de care simt eu nevoie acum sa le zic…
De asta spuneam ca m-am schimbat. De asta zic ca privesc viata cu alti ochi. Nu stiu ce credeti voi, cei care deja sunteti in Cluj. Nu stiu ce cred cei care nu au fost vreodata pe aici. Cert este ca eu am simtit ca anume asta mi-a lipsit – linistea si frumusetea Clujului. Cum spuneam, un gol care a disparut…

Despre bloguri, moda si desigur... sport!

Poate vi se va parea cam straniu, dar nu sunt la prima incercare de a-mi face un blog. Am experimentat tot de felul de jucarii pina intr-un moment, cind am zis gata! Normal, nu imi permite constiinta sa deschid usi si sa le las asa, sa intre vintul prin ele, pentru ca tot ce am facut pina acum asta a insemnat... Ei bine, m-am gindit, daca eu am pierderi de timp din cauza mea, de ce sa aiba si altii, care din greseala au ajuns in pustiul blogului meu? Si m-am oprit. Pina intr-un moment.
In viata mea s-au intimplat multe evenimente in ultimele 2-3 luni, in special ultima jumatate de an (dar aia e alta poveste), evenimente care fie au adus soare, fie au adus... zapada, acoperind urmele mele printr-un labirint si asa de complicat in care a aflam. Dar nu asta conteaza. Conteaza ca acum sunt bine. Si cei dragi mie la fel.
Intelepciunea stramosilor spune sa ne facem prieteni noi, dar sa nu ii uitam pe cei vechi... ei bine, mi-am facut noi prieteni, dar acestia, in scurta perioada de cind ne stim, au ajuns sa imi fie mai mult decit niste simpli prieteni. Nu stiu ce s-a petrecut cu mine, dar undeva a aparut un gol, unul foarte mare, dar pe care ei au reusit sa il umple si sa ma faca pe mine fericit, pentru ca doar asa ma pot defini, in starea in care ma aflu acum.
Tara noua, lume noua, cultura... noua (si propriu, si figurat), oras nou, doar aceeasi limba, dar care aici e mai dulce, chiar mai dulce decit acasa... Un sir de schimbari care au intervenit pe toate planurile pe care am lucrat eu pina acum, astfel incit s-a adunat ceva ce noi o numim "incarcatura", de fapt nefiind altceva decit o serie de emotii care s-au acumulat, o serie de bucurii pe care as fi vrut sa le strig cit pot de tare, dar din bun simt, si pentru a nu ii face pe oameni sa fie atit de invidiosi ca sunt fericit, am tacut. Dar timpul a trecut si picatura cu picatura, dorinta mea de a-mi descarca sufletul e tot mai mare, fiind gata sa erupa. Asa ca am ales o metoda foarte buna (cred eu) de a-mi spune tot ce ma doare, iar in acelasi timp, de a imi impartasi bucuriile cu ceilalti... Ce am facut? Simplu.
Acum ceva timp, un om din Romania a exclamat fericit (si el!): "Mi-am tras blog, hahalerelor!" Nu va fie frica, eu nu exclam nimic. Dar sunt fericit ca am gasit un coltisor unde imi pot ascunde gindurile, pentru a nu le mai pierde urma pe totdeauna. Asa ca mi-am creat si eu acest blog, dupa cum v-am spus pentru ce.
E la moda? Nu stiam. Si nici nu stiu ce anume in zilele noastre ar putea fi lipsita de "pecetea" de a nu fi la moda? Chiar nu stiu. Cert este ca, involuntar, ma alatur si eu multimii de oameni care au... timp si, mai putin bani (am uitat cum arata!), pentru blog...
Poate ca asta ar fi trebuit sa fie primul material ce apare, dar am vrut sa experimentez, sa nu inregistrez un nou esec, pentru ca sa nu mai incerc niciodata sa imi mai creez acest coltisor frumos (mie, cel putin...)!
Anume aici voi asterne toate gindurile mele, mai mult sau mai putin reusite, dar care vor reprezenta farimituri de realitate, din realitatea care ma inconjoara... Aceste pagini electronice vor cuprinde tot felul de chestii pe care le cred eu despre viata, lumea ce ne inconjoara, natura si in primul rind... SPORT!
Aici pun virgula... revin peste un an, cind sper sa adun vreo 10 oameni care nu pot dormi si se vor plictisi cu "creatiile" mele...

O victorie… mai mult decit chinuita!

Pozitie slaba in clasamentul grupei pentru calificarea la Campionatul Mondial. Pozitie slaba in clasamentul pe natiuni. Joc slab. Moral la pamint. Accidentari. Scandaluri… Sirul ar putea continua. Dar ma opresc aici. Nu vreau sa invirt cutitul in rana. Nu vreau sa descriu o realitate de care cu totii ne ferim, pentru ca doare...
Miercuri a fost o zi plina de meciuri amicale. Tricolorii, atit cei mari, cit si cei mici, au jucat si ei. Primii, in Stefan cel Mare au dat piept cu Georgia, iar ultimii la Caracal cu Bulgaria. Desi « am obtinut » 4 puncte din aceste 2 inttilniri, Romania a dezamagit. In pofida declaratiilor optimiste ale antrenorilor (Piturca era chiar foarte binedispus la conferinta de dupa meci, in timp ce Sandoi a zis ca rezultatul cu Bulgaria e mincinos), trebuie sa recunoastem ca nu am fost la un pas, ci chiar ne-am facut de rusine! Poate ca e prea dura afirmatia, dar atunci cind te bucuri ca un copil mic ca ai batut Georgia chiar nu e bine. Oricit de stralucitor nu ar fi soarele si cit nu ar fi de bine, se simte clar ca ceva nu merge. Nu se stie ce anume, de fiecare data se da vina pe ceva nou, dar undeva, in tot acest sistem e ceva care trebuie schimbat, de altfel, riscam sa raminem pe acelasi loc pe care ne aflam acum in grupa pentru calificarea la Mondialul din Africa de Sud.
De dupa Euro 2008 incoace am inceput sa tot aruncam cu bulgari in Victor Piturca. Ok. Perfect. In timp ce pina la Euro ii asterneam covor din petale de trandafiri, acum facem exact invers. Frumos. La Euro stiam ca locul 4 e al nostru. Problema era cite goluri vom « reusi » sa incasam. Ei bine, am fost la un pas de sferturi, am facut 2 remize frumoase. Una cu vicecampioana mondiala. Una cu campioana. Si aici incepe totul.
Mai intii a fost acuzat, pe alocuri desfiintat de afirmatiile din presa, Adrian Mutu. Dupa ratarea acelui penalty. Un jucator vital nationalei, care a fost afectat de situatie.
Apoi ca nu ne-am daruit in meciul cu Olanda. Si s-a trecut la Piturca. Iarasi infinitele acuzatii din partea presei, « mai marilor specialisti » din cadrul Federatiei si alte persoane la fel de perfecte si capabile sa antreneze mai bine ca Piti.
Intre timp, aceasta presiune imensa pusa pe jucatori, aceste constringeri si atacuri au afectat nu jocul, care e atit de criticat, ci moralul jucatorilor, care din ce in ce mai greu se concentreaza la joc. In plus, si accidentarile. Ca sa fie dezastrul complet, Chivu se opereaza dupa citeva luni in care a jucat cu un risc enorm. Mutu incepe si el seria lui de saptamini negre. Lucruri care au avut urmari si pentru nationala. In primul rind 2 lideri, 2 oameni care dadeau siguranta pe teren, nu sint nici macar pe bancile de rezerve, satui si ei de atitea tam-tam-uri adunate in jurul acestor jucatori nevinovati.
La Urziceni abia de am batut Letonia. Golul lui Dica din penalty a adus 3 puncte amagitoare. Ne-am imbatat cu apa rece si ne mintim singuri pe noi. Nu credem? Vine un joc in care ne-am crezut victoriosi inca pina la inceperea lui, cel cu Lituania. Sare pe rana. Gaz pe foc. Un rezultat pe care nu vreau sa il amintesc, pentru ca nu il vom uita prea curind. Cineva ar zice ca nu digeram tarile baltice. Ok. Vine meciul cu pescarii din Feroe. Ce spuneti? Eu am numit-o infringere, insa si asta exprima prea putin. Aici ne gindeam cite goluri sa le dam, cind de abia am reusit sa marcam unul…
Ne aflam la Constanta, un loc frumos unde marile noastre adversare s-au inecat mereu la mal. De asta data nu a fost sa fie. Ne-am inecat noi. Putea fi si mai rau, sa recunoastem si sa ne multumim.
Si iata meciul de miercuri. Deja nu mai am ce sa spun. Aceeasi mina optimista a antrenorului. Aceleasi declaratii pe care nici noi nu le credem. Aceleasi acuzatii. Acum s-au mai adaugat citeva. Munteanu si Mititelu au sarit ca arsi ca jucatorii lor au fost obositi si folositi mai mult decit restul. Daca Radoi costa 15 milioane ar trebui sa tacem. La aceasta valoare nu zici nimic. Nu stii pur si simplu ce e oboseala, iar cind intri in teren joci si prin asta demonstrezi totul. Iar daca Costea costa 12 milioane (mai nou 20 milioane), nu indraznesti nici macar un gest sa faci. Tamas de 3 meciuri joaca cu pericolul de a rata tot sezonul. Si nu a zis nimeni nimic. Dar se vede unde e valoarea jucatorilor si mintea celor care acuza.
Am impresia ca ne aflam intr-un razboi. Piturca&Nationala si restul. Presa, actionari, presedinti de cluburi, antrenori, impresari, Federatia... Ce mai urmeaza? La ce sa ne mai asteptam? Nu imi pot imagina. Cert este faptul ca jucatorii vin extenuati de scandaluri de la echipele de club si prin asta infecteaza si Nationala, pe linga toate care se mai intimpla... In fine.
Tricolorii mici nu stau nici ei mai bine. Merg din ratare in ratare. Nu vreau sa mai descriu in rest nimic, caci ma doare, caci dupa toate astea mai avem tupeul sa zicem ca e bine si mergem spre bine si asa mai departe. Mereu se fac comparatii cu generatia de aur. Sa nu mai indraznim. Generatia de aur era de aur, dar ei au stiut mereu ca atunci cind te numesti roman si joci pentru Romania trebuie sa fii la inaltime, sa dai ce ai mai bun in tine, pentru ca joci pentru mai mult de 20 de milioane de romani. Cind vii la Nationala nu mai esti la Dinamo, Steaua, Rapid sau Craiova. Si nu mai esti o vedeta. Esti parte a unui sistem pentru care daruiesti totul, fie in 90 de minute, fie in 30. Chiar si atunci cin nu mai ai resurse, continui sa lupti. Nu zic ca generatia de acum nu face la fel, dar suntem departe de a avea o noua generatie de aur, iar de ceea ce ni se intimpla suntem vinovati doar noi. Nu vreau sa reincep sa analizez ce si cum, dar trebuie sa ne oprim si sa ne gindim putin, caci nu mai merge sa continuam asa.
Si e pacat. Exista multe talente, dar care nu sunt valorificate. Trebuie sa avem rabdare. Am uitat sa avem rabdare. Pentru ca Nationala nu este un loc unde se fac experimente.

Hagi versus Dobrin !

Practic, nu stiu cine s-ar incumeta sa faca o comparatie. Sincer nu ii vad rostul. Fie ca merge vorba de Hagi, fie ca merge vorba de Dobrin. Sunt 2 nume sonore nu doar pentru fotbalul de la noi, ci si pentru intreaga Romanie, sint, in primul rind, 2 oameni care au dat alta viziune a ceea ce se intimpla la noi in jurul balonului din dreptunghiul verde.
Pe mine personal, constiinta nu ma lasa sa analizez. Ar insemna sa ii compar pe Creanga si Eminescu si dupa aia sa zic care e mai bun. Dar nu as vrea. Luceafarul mi-a descoperit dulceata lumii din jur, dar nu as fi ajuns sa o cunosc daca nu simteam in mine fiorii iedutilor din "Capra cu trei iezi"... Acelasi lucru este si aici. Nu putem sa spunem ca Dobrin a initiat ceva ce Hagi a continuat sau Hagi a adus ceva nou fata de ce avea Dobrin sau ca fiecare a fost omul fotbalului din timpul sau. Nu! Cind ma gindesc la Dobrin si Hagi nu ma gindesc la 2 fotbalisti diferiti, la 2 oameni ai aceleeasi natiuni. In cei 2 vad un spirit, vad flacara sau sufletul fotbalului de la noi, spirit intruchipat in cei 2, o flacara care arde la fiecare 2 decenii in cite un om in care incercam sa descoperim pe cineva, apoi sa ii comparam, cind de fapt ei sunt unul si acelasi lucru.
Chiar imi vine greu sa ma gindesc asupra acestui fapt. Cert este ca cu un an in urma am varsat citeva lacrimi, cind ne-a parasit cel care era numit "Giscanul". Nu vreau sa ma gindesc, dar va ajunge un timp cind, daca nu voi fi eu, atunci altcineva va varsa citeva lacrimi pentru cel care a fost si continua sa fie Gheorghe Hagi. Si va continua sa fie. Pentru ca nu voi permite timpului sa le fure nepotilor mei fericirea de a sti pe ultimul magician al fotbalului romanesc din mileniul 2, de asta marti dimineata o sa fiu primul care va cumpara DVD-ul de aur, un DVD pe care Giscanul l-ar fi meritat la fel de mult...

P.S. Daca Hagi a jucat la Real Madrid si Galata si i-a desfiintat pe columbieni cu reusita care a facut inconjurul Universului, atunci pitesteanul se poate mindri ca acum joaca in selectionata ingerilor, pentru ca Spania sau Anglia si chiar intregul glob au fost prea mici pentru driblingurile sale...